Uită-te la floarea asta: după aproape trei ani, s-a găsit şi ea să îmbobocească tocmai acu’, iarna! Nu-i pasă că afară e zăpadă şi ger iar pe hol, acolo unde e ea, lipseşte doar zăpada. E totuşi un pic geloasă pe floarea Loredanei, care stă la căldură, pe birou.
Mă duce oarecum cu gîndul la oamenii din piaţă, vis-á-vis de gaşca bine adăpostită la Palat…
Ei, ce mai nepotrivită comparaţia… auzi, gaşca de la Palat… halal palat…
Dar planta ta chiar e o supravieţuitoare, e musai să îî semene stăpânului, nu-i aşa?
Şi cred că le are pe toate la un loc… Toate cele necesare pentru a răzbi când nu mai ai nici un motiv să o faci…
Am tras-o şi eu de păr oleacă, deh. Ştii cum e vorba aia: “dacă nu se potriveşte, o potriveşti cu mîna”.
Nu ştiu dacă am putea spune “stăpîn”… nici nu vreau să spun aşa, e un cuvînt cu conotaţii “negre” pentru mine (şi nu numai). Să-i spunem “îngrijitor”, deşi nici prea mare grijă nu pot spune că am. Şi uite, în pofida vitregiei mele şi a naturii, se încăpăţînează să crească şi să răzbată vremii şi vremurilor. Oare o plantă are nevoie de un motiv, pentru asta…?